"Legenda spune ca am ucis"

Mai tii minte ceva?

2012-02-05T00:13:00.002+02:00

Scrisoare - Daniela Crasnaru/ Nicu Alifantis

Mai ții minte ceva din tulburatul april?
Mai știi alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flăcări de unde săream amândoi
Îți mai joacă și-acum în pupile?

Ții minte? Sângele tău se vindea bucuros
Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere.
Ca să poți auzi în mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci cum toarce îngerul miere.

Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?
Îți lunecă-n sânge corabie cu mirodenii din cer.
Te mai temi, cum să nu, mă strivească amurgul
Sub o-nroșită petală, petală de fier...

Mai ții minte ceva din tulburatul april?
Mai știi alfabetul acelor frenetice zile?
Câte clipe, câți ani, și vremea... și vremea...
Mai ții minte ceva din tulburatul april?
Mai ții minte?

...

2012-01-17T22:56:00.000+02:00

Presentiment de sfârșit de lume,
de lumea la care ne uitam împreună,
de sub cearșafuri răvășite,
în timp ce orele se învârteau
anapoda
peste marginile noastre.

Presentiment de sfârșit
de viață,
ce nu a apucat încă
să iasă din ou.

Presentiment de sfârșit de zi,
cu tălpile obosite și
cu gândurile împărțite
între ieri și azi și mâine.

Presentiment de sfârșit
de noapte,
cu somnul lipit încă de gene,
cu gust de vise plutind
nefiresc și imaterial
peste buzele pe care parcă
le sărutai cândva prelung.

Presentiment de sfârșit de dor,
și de început de durere,
în timp ce aluneci agale
pe sub fulgi albi, agonizând a
iarnă.

Presentiment de sfârșit sfâșiat,
de delir contractat
în prea puține cuvinte.
Presentiment de sfârșire...

Am început anul
cu sentimentul că va fi
nu ultimul din istoria lumii,
ci mai curând ultimul
din istoria noastră.

altă noapte, alt vis...

2011-10-14T13:48:00.003+03:00

Azi noapte am visat din nou.
De data asta se făcea că mă mutam în Paris pe termen nedeterminat... Îmi luasem rămas bun de la părinți, m-am suit în avion și eram nerăbdătoare să ajung în minunatul Paris. Iată că în sfârșit aterizez, apoi ajung și la locuința în care urma să stau, cu chirie. În fața blocului niște țigani români vindeau de toate și vorbeau între ei în română, crezând că nu-i înțeleg. Am cumpărat ceva, nu-mi mai aduc aminte ce, și am intrat în scara întunecoasă. M-am lovit din greșeală de câțiva oameni, toți negri, până am ajuns la ultimul etaj, unde era apartamentul meu. Apoi am deschis geamurile de la balcon și am amuțit. În fața mea se întindea întreg Parisul, în nuanțe ruginii și cărămizii. Am scos imediat aparatul și am început să fotografiez cu sete tot ce puteam cuprinde cu privirea. Apoi m-am oprit, încercând să gust în liniște acea clipă. Trăgeam adânc aer în piept și zâmbeam, când deodată se auzi un zgomot puternic. Mi-am întors privirea înspre locul de unde provenea zgomotul și am văzut un avion decolând. Atunci am realizat că locuiam la periferie... aeroportul era chiar lângă mine, iar orașul luminilor și luminile orașului încă departe. Eram un intrus care ajunsese abia la periferie... M-am întristat și m-am trezit. Apoi m-am întristat și mai tare...
Și-așa am deschis poarta unei noi zile...

...

2011-10-14T13:33:00.001+03:00

Talpile mele-au batatorit
carari intunecoase...

Visare...

2011-10-14T12:02:00.001+03:00

Aș vrea să putem comunica și altfel. Aș vrea sa te aud măcar în gândurile mele. Aș vrea să fi avut timp să te cunosc mai bine, să ma cunoști mai bine...

Se făcea că veneam să te vedem... eu conduceam mașina unchiului D., el stătea în dreapta, mama și tanti V. erau în spate. Am trecut pe roșu la două semafoare iar D., care m-ar fi atenționat în alte dăți din timp, nu mi-a spus nimic. Mama l-a întrebat de ce nu mă face atentă la drum, iar el i-a răspuns, din cale-afară de calm, că o să învăț să fiu atentă și la semafoare după ce o să mă trezesc cu carnetul suspendat pentru trei luni. Atât de multe detalii...
Am ajuns în sfârșit la ușa ta. Ai deschis și au intrat ei, toți trei copiii tăi, și au închis ușa după ei, lăsându-mă pe dinafară. Apoi ai apărut din nou în prag și m-ai poftit înăuntru. Te-ai așezat pe pat, pe-o parte. Păreai obosită și sfârșită. Ne priveai pe toți și atâta dragoste și milă se revărsau din ochii tăi. Ai fi vrut să ne povestești toate învățăturile de viață pe care le-ai strâns de-a lungul anilor. Copiii tăi vorbeau între ei, eu vă priveam pe toți și tăceam...

M-am trezit tristă, nespus de tristă, am închis ochii încercând să mă întorc pe scaunul ăla din încăperea ta, să te mai privesc o clipă, să mai stau o clipă cu tine. Nu am mai reușit.
Atât îmi mai amintesc din visul care m-a tulburat acum vreo două zile. De atunci caut timp să-l aștern și aici. Și mă tot întreb ce-ai vrut să-mi spui? De ce-ai venit? Sau poate era dorul meu răsfrânt, care-mi poposi în noaptea aceea în suflet. Sper că ești bine, acolo unde ești. Să ai grijă de bunicul...

Maturizare...

2011-09-05T18:33:00.000+03:00

“Au făcut copiii noștri dinți,/ Mușcă din bunici și din părinți...“

Din nou, mi-ar plăcea să știu autorul versurilor.

...

2011-09-05T14:58:00.000+03:00

Noi - două păsări cu aripile
crescute pe dinăuntru...
Stă scris în liniile din palma mea,
păcat că nu știi să citești,
ai fi văzut cum zborul ne e destinat.
Încotro, zici?
Spre zarea din noi înșine...

(începută acum multă vreme)

Addio del passato

2011-09-05T14:52:00.003+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=kT7421m25m4&NR=1

Aceasta este scena din Traviata de Verdi în care Violetta Valery, grav bolnavă, aflată în pragul morții, se desprinde de amintirile lumești, spunând adio trecutului... Muzica este magistrală, iar scena în sine foarte tristă.
Desprindere și zbor... Doar moartea iminentă (“voluptatea morții neîndurătoare“) te poate face să atingi această stare de eliberare în raport cu trecutul?
Au fost și sunt momente în viața mea în care mi-aș dori să pot spune adio trecutului. Au fost și sunt momente în viața mea în care aș vrea să strig ca Iona, cu toată forța plămânilor mei, “Mamă, mai naște-mă o dată!“. Mai naște-mă o dată, că prima dată nu prea a ieșit cum mi-am propus. Poate a doua sau poate a treia oară...
Da, mamă, nu a ieșit... premiantă oi fi fost poate cândva la învățătură, dar uite-mă, am rămas corigentă la materia numită dragoste, și la cea numită viață. Nu știu să iubesc și nu știu să trăiesc (nu te învață asta în școală...).
Iar tu, domnule, ai dreptate, sunt mereu nemulțumită deci, prin urmare, mereu nefericită. Mă condamn singură la nefericire, fără proces și fără martori, fără judecător și fără judecată. Acest tribunal absurd al sufletului meu mă exilează în repetate rânduri în starea de nefericire...
Suflete, ce ne facem? Ce-i de făcut?

...

2011-08-23T14:07:00.007+03:00

Eram bine, discutam nimicuri
de fiecare zi
când, dintr-odată
m-a prins un dor de tine...

M-a înhățat de suflet,
fix de bucata aceea
de suflet care se sufoca într-un colț umbros,
fix de bucata aceea
de suflet de care uitasem de mult...
de bucata de suflet-copil,
care mai geme uneori inutil...

Îmi desenai și-mi vorbeai blând,
îți mai aduci aminte?
Cu bobii de fasole jucam țintar, râzând...
râdeam? (râdeam cuminte...)

Nici nu știam ce-i aia moarte,
când mi-ai plecat departe...
Nu mă-nvățaseși ce să simt,
nici cum... și multă vreme,
adormit, șezu dorul ăsta-n mine
fără să-mi spună de-i rău sau bine.

Și-acum s-a năpustit asupra mea cu forță.
De răsuflarea-i grea
ies la iveală lacrimi ce-mi sunt torță
și-n mine, adânc, tot mai adânc cobor
în colțul copilăriei pierdute
undeva, cândva, prin decor...

(mamei Lucia, de prea mult dor)

lui...

2010-12-16T14:24:00.004+02:00

(nu am reusit sa aflu cine a scris versurile...)

Madalina Amon - Niciodata inel

Primavara in trup, nebunie in flori
timp e destul sa ma doara...
Tu, aproapele meu, tu departele meu,
Primavara pregatita sa moara.

Un adio am spus, vinovat si natang,
Nestiind ca in tine se moare
Din iubire ucisa, din vorbe in vant,
N-am stiut, n-am stiut cat te doare...

Refren (x2)
Mirele meu, niciodata inel,
nu vom purta inel niciodata.
Langa tine aripa moarta
si zborul pe care nu l-am putut zbura.

Sufletul tau imi cladeste castele
Intr-o lume cu ingeri tarzie
Blestemata oricum fi-voi vesnic sa port
Lumea noastra ce n-a fost sa fie.

Si de ce n-am fi fost, si de ce am ramas
un zadarnic ocean care plange?
Ramasite de ieri si poveri fara rost
Le voi duce cu mine in sange.

Refren(x2)
Mirele meu, niciodata inel,
nu vom purta inel niciodata.
Langa tine aripa moarta
si zborul pe care nu l-am putut zbura.

lui...(lor)

2010-09-22T13:22:00.004+03:00

O poezie cu dedicatie... o noua rubrica... intr-o noua toamna, totusi la fel ca altele ce-au fost si ce-au sa fie...

Cantec de victorie - Ana Blandiana

Te-am iubit disperat, ortodox si eretic

Te-am iubit protestant, protestand.

Te-am iubit in cuvinte mai mult ca aievea,

Arzand si arzand si arzand.

Te iubesc in sfarsit fara stari delirante,

Inima mea-i un organ anatomic si-atat.

Fara tremurul mistic, zvacnind la turnante,

Fara nodul de lacrimi din gat.

Te iubesc deci metodic, egal, eficace,

De la pupa la prova cu tot cu catarg

Ca matelotul cuminte ce spala puntea pe branci

Fara sa vada in larg.

Ce victorie mare, as zice totala,

Ce era de ucis s-a ucis elegant

Cum ai sparge in vis un vas cu parfumuri

Rostogolite in neant.

Ce victorie mare, aplaud-o tu

Pune steagul ei hohotind in feresti.

In vremea asta sufletul meu pompeaza nebun

Sange in versul din care lipsesti.

intuneric

2010-07-04T22:41:00.003+03:00

Sunt momente in care ai crede ca daca te-ar durea mai tare, ai muri... sau mai rau, te-ai dezintegra... nu ar mai ramane nimic din tine... In acele momente chiar ai prefera moartea durerii... Dar constati in timpul unor astfel de momente de agonie... ca nimic nu se intampla... nimic nu se schimba... esti tot acolo, te doare la fel de tare, in continuare nimeni nu te aude, nimeni nu te stie, nimeni si nimic nu te poate ajuta... Timpul nu sta in loc sa te priveasca, natura nu se opreste din cursul ei firesc ca sa te mangaie cu o adiere calda. Doar durerea se scurge navalnic prin tine, se izbeste de orice gand al tau, il sufoca, omoara in tine orice speranta, orice ratiune, orice urma de luciditate...
Si plangi, plangi involuntar si fara sa te poti opri... lacrimi absurde, dar fierbinti, glasuri care nu stiu sa taca... plangi pana la uitare, pana in punctul in care sa-ti pierzi cu totul firea, pana incepi sa te desprinzi de tot ce te mentine intr-un spatiu numit al realitatii exterioare... Plangi si prin perdeaua de lacrimi ochii tai privesc in departare... intr-o departare care nici macar nu se poate zari... si intr-acolo se deruleaza toata viata pe care ai trait-o deja, toate momentele in care ai avut de facut alegeri... te dor si amintirile si te doare orice gand... iti zvacneste tampla, iar inima de mult a iesit din ritmul ei... nu mai poti respira firesc, simti ca te sufoci si crezi ca asa vei sfarsi... Te gandesti chiar cum ar fi ca, intr-o respirare de asta anevoioasa, sa se termine totul... Dar izbavirea nu vine atat de usor, esti captiv durerii fara nicio scapare.
In cele din urma trupul nu se mai zbate, ramane inert, in locul unde l-ai lasat... sta si priveste... si asteapta... Se usuca si ultimele lacrimi pe obraji... Astepti in tacere. Iar durerea s-a pitit dupa un cotlon de suflet si asteapta si ea.
Ai fi vrut sa vezi marea dupa furtuna... te gandesti ca nici n-ai apucat sa vezi asa ceva... ce liniste infioratoare e pe mare, dupa ce-a trecut furtuna... Cam asa-i si acum in tine... dar o liniste aparenta, pentru ca durerea a sapat in tine santuri adanci.
Mai astepti cateva respirari in tacere dupa care te intrebi... "Gata, s-a terminat? A plecat?"
Te pipai sa vezi daca mai esti... Da, mai esti, la fel de viu si la fel de mort... Asadar nu s-a sfarsit nimic, nici cu durerea asta. Stii ca va urma o alta lupta si acum nu te simti altfel decat foarte epuizat. Va mai urma o lupta dar sufletul tau e tot mai slabit, il simti mai firav, mai intunecat si te gandesti ca n-o sa mai rezisti luptei urmatoare. Lasa-ma sa-ti spun un secret: vrei nu vrei, o sa supravietuiesti si urmatoarei lupte. Pana cand? Nu stiu sa-ti spun pana cand, pana cand va hotari altcineva ca totul trebuie sa ia sfarsit. Pana atunci, oricat de obosit ti-ar fi sufletul, oricat de ingenuncheat, nimic nu se va intampla cu voi... durerea nu o sa te invinga, dar nu o sa te izbaveasca... nu o sa te doboare, dar nu o sa te faca mai puternic...
Ramai singur si tacut... Te invelesti cu intunericul din juru-ti si adormi...

Evita

2010-06-29T13:51:00.004+03:00

Film vechi, de prin 1996 cred... Abia acum l-am vazut si eu. Musical. Rolul Evei Peron jucat de Madonna, in timp ce Antonio Banderas joaca rolul naratorului (Che - o fi Che Guevara?).
Muzica buna, dar Madonna personal nu-mi place. Mi se pare ca are o voce de pisica scarmanata...
Filmul povesteste o pagina (destul de importanta cred) din istoria Argentinei... perioada in care sotii Peron au condus aceasta tara. Nu stiu nimic legat de evenimentele din acea vreme, deci nu pot sa fac o comparatie intre povestea din film si ceea ce s-a intamplat in realitate.
Filmul contureaza un personaj feminin puternic, hotarat, ambitios mai ales. O femeie de o moralitate indoielnica, dar care nu numai ca stie ce vrea, dar stie si cine este si de ce este si cum a ajuns unde a ajuns. O femeie care are acea sclipire de geniu necesara pentru a conduce si controla masele. O femeie care a scris istorie.
Nu stiu nimic despre adevarata Eva Peron (o sa incerc sa aflu mai multe), dar Eva Peron din film este un personaj memorabil, cu toate fatetele sale bune si rele...

...

2010-06-08T13:18:00.003+03:00

Universul meu in destramare
se strange treptat intre peretii
tot mai mici si mai reci
ai inimii
ca intr-o menghina pulsand de viata...

in rasfirarea de esente tari
in care lumile cu zeii lor
se prabusesc
am obosit sa cred in zar?
ma simt datoare sa cred in noi?

la umbra sufletului meu
se odihneste amintirea ochilor tai mari.

De ce-as pleca, de ce-as ramane?

2010-05-21T16:36:00.004+03:00

Pornind de la un demers al Jurnalului National, am inceput sa ma gandesc la motivele si motivatiile mele.

De ce as pleca?

pentru ca, dupa ce de 3 ori niste tiganci (mereu altele) au incercat sa-mi fure din geanta, am ajuns sa-mi fie frica sa merg singura pe strada (mai ales dupa ce se insereaza)
pentru ca mi-e frica sa ma imbolnavesc si sa fiu nevoita sa ajung la doctori sau, mai rau, in vreun spital
pentru ca ma sufoc de enervare si revolta interioara cand ma uit la stiri
pentru ca nu pot sa-mi cumpar un apartament sau o masina fara sa ma indatorez la vreo banca pentru urmatorii 30-40-50 de ani (si ma intreb daca in conditiile traiului din Romania ajung sa mai traiesc atat)
pentru ca nu vreau sa-mi cresc copiii intr-o tara in care sa-mi fie frica pentru ei in fiecare secunda

De ce as ramane?

pentru parintii mei si pentru alti oameni la care tin foarte mult si pe care sper sa-i pot ajuta ramanand aici
pentru ca am vazut marea si m-a fascinat prea mult... poate ca sunt alte mari mai frumoase, mai limpezi, mai curate... dar marea asta a mea, a noastra, va ramane ca prima iubire...
pentru graiul romanesc pe care-l iubesc, de care sunt legata cu noduri mult prea groase ca sa poata fi rupte; pentru ca nu am gasit un poet de orice alta nationalitate ale carui versuri sa mi se para mai frumoase decat ale unor poeti romani; pentru ca am fost invatata sa respect si sa iubesc si sa apreciez literatura asta si graiul in care m-am nascut... si orice alta limba nu mi-ar putea fi decat un mijloc de comunicare si atat - pe cand limba romana imi curge prin sange
pentru ca ai mei copii, nascuti sau mutati intr-o alta tara, ar fi niste dezradacinati... nu i-ar lega nimic nici de tara aceea, nici de tara asta
pentru ca aici sunt mormintele bunicilor mei

...

2010-05-21T16:25:00.003+03:00

Fire de ploaie -
ferestrele plang...
Fire de lacrimi,
fasii de fiinta -
adunate-ntr-un pumn
de suflet
e tot ce mi-a ramas
din credinta.

Identitatea mea se pierde
ziua, noaptea, aiurea, pe drum
De azi, de ieri, de mult
doar scad, nu mai adun.

renuntare, tacere,
fire de amintiri prin fum...
fire de viata
ce-mi cos ranile vii...
nu stiu sa cos prea bine,
iar firele-s stravezii.

ferestrele plang inca -
lacrimile li-s pustii.

filme1

2010-04-26T22:18:00.003+03:00

Intentionez sa ma joc de-a criticul de filme. Asadar voi scrie uneori impresii despre filmele pe care le vad... vor fi filme cand mai bune, cand mai rele... filme cu care imi pierd vremea, sau filme care imi umplu zilele si sufletul...
Departe de mine gandul de a recomanda filme, sau de a face reclama...
Sunt doar impresii personale, asa ca esti invitat, daca simti ca nu te multumesc sau ajuta articolele astea, sa nu citesti...

Asadar, sa incepem cu primul film... ales aleatoriu, dintre cele vazute recent...

It's complicated

Film vazut intr-o dupa amiaza lenesa de duminica...
E povestea a doi oameni care, dupa ce au fost casatoriti timp de 20 de ani, au divortat. Motivul divortului: el a inselat-o si, in cele din urma, a ajuns sa se casatoreasca cu amanta... mult mai tanara decat el, evident, care a venit la pachet si cu un copil care nu era al lui. Cei doi au impreuna trei copii mari, fiecare pornind pe drumul sau in viata. Dupa 10 ani de la divort, in niste circumstante deosebite, acesti doi oameni se redescopera si se indragostesc din nou unul de celalalt. Partea hilara este aceea ca rolurile se inverseaza: din sotia inselata ea devine amanta. In acelasi timp este curtata si de arhitectul care-i construieste casa.
Asta e, in linii mari, subiectul filmului. Nu este un film de substanta, este in schimb o comedie savuroasa si relaxanta.
Ce mi-a placut? Scenele pasionale dintre doi oameni trecuti de 50 de ani... pofta de viata, de aventura si de... sex :). E frumos sa crezi ca dupa 20 de ani de casnicie si 10 de divort... doi oameni se pot dori atat de mult unul pe celalalt. Mi-ar placea sa cred ca si la 50 de ani o sa-l doresc pe sotul meu, fizic si sufleteste, la fel de mult ca in primul an de casnicie (excluzand desigur partea cu divortul...:) ).
In alta ordine de idei, in rolurile principale ii gasim pe Meryl Streep si Alec Baldwin si amandoi joaca foarte bine (atat cat ma pricep eu sa apreciez jocul unor actori...). El e inca un barbat bine, pentru varsta lui, iar ea, desi intotdeauna mi s-a parut urata, in filmul asta chiar are acel "je ne sais quoi" care-i da un farmec aparte.
Cam atat. Pe curand.

...

2010-04-01T15:52:00.004+03:00

e prea tarziu pentru tacere
asa cum a fost candva prea devreme
pentru cuvinte rostite...

pe malul gandurilor efemere
stau pasarile uitarii
cu aripile ranite.

acorduri de pian
pe-acelasi mal salbatec
si lacrimi, alte lacrimi,
se varsa-n apa marii
ce inconjoara tarmul...

se-asterne iarasi seara
la marginea zarii...

...

2010-03-12T09:13:00.002+02:00

ma-ndoaie gandul resemnarii mute
deznadejdea iar ghearele-si ascute
sa-nfiga-n lutul alb din care m-au facut
veninul verde, negru, surd.

ce mai e sfant, bunicii mei senini,
in lumea asta? voi vedeti?
iubirea? mi-am zagariat-o-n spini
de trandafiri... sau de scaieti.

luati lutul din care m-ati facut
voi ingeri buni, si Dumnezeu prea bland
si plamaditi-l iarasi, dintru inceput.
"poate a doua oara..."-mi spun in gand.

...

2010-03-11T19:41:00.004+02:00

sertare deschise
si pagini zburand nescrise
de jur imprejur fulgii de otel
brazdandu-ti obrazul sau gandul infidel...

frig in oase si-n suflete ger
ne-nchidem in ferestre lipite de cer...
lipite de pamant, de aer, de sange
lipite de distanta care ma frange.

fereastra sparta,
primavara furata,
noi ne-om mai intalni vreodata?

...

2010-01-31T17:32:00.002+02:00

Se lumina cerul inspre rasarit
cand ochii tai - izvoare tulburi,
dadeau la iveala rauri fierbinti
care sapau in pielea frageda a
obrajilor copilaresti
albii inguste sau mai largi
in care-si aflau apoi culcus de veci.

Ape sarate, dulci, amare,
le stiai toate gusturile si toate
reflexiile in lumina soarelui
si te dureau adancimile pe care
le incrustau nu pe obraji
ci-n albia mai intunecata
a sufletului.

Inoata! iti striga ingerul
tinandu-te de mana,
dar mana ta alunecase de mult,
el mai tinea doar de prelungirea
nevazuta a degetelor tale,
pe cand tu te acopereai de ape,
iar ochii tai bateau
in verdele tulbure in care te pierdeai.

...

2010-01-29T21:14:00.003+02:00

Iata-ma ajunsa la capatul puterilor...
Am sa ma opresc putin
langa stalpul acesta ruginit
sa-mi odihnesc spitele.
Acolo, in urma, e viata,
sunt drumurile prafuite,
claxoanele si murmuratul neincetat
al unor oameni pe care nu-i cunosc.
Aici e linistea alba a unor fulgi
proaspat asternuti
si e linistea neagra a unor
nopti inca neasternute
pe care le voi petrece
la lumina difuza a batranului stalp,
asteptand sa-mi pedaleze sufletul
pana-n cer.
(L-am trimis sa-mi aduca aripi,
sa pot sa zbor.)
Sunt o bicicleta obosita de dor...

si parca-ncep sa uit de unde vin
si spre unde merg...

...

2010-01-29T09:39:00.002+02:00

Intr-o dimineata m-am trezit
si-am inceput sa plang tacut.
Stateai intins cu spinarea lipita
de inima mea palpitand
dar, totodata, erai departe
in taramul viselor cutreierai cantand.

Pe mine ma podideau amintirile,
Tu, pe coama unui cal alb, calareai zarile,
Eu incepusem sa-mi numar lacrimile,
Iar tu? Tu, intors, iti cautai
nemarginirile...

...

2010-01-21T20:54:00.004+02:00

iata-ma si iarta-ma,
stau cazuta pe scandurile
uscate ale acestei scene
in fata dumitale, spectator distrat.

sunt doar o papusa cu sfori,
fara sfori -
s-au rupt de putregaiul timpului trecut -
si am cazut gramada la pamant...
nu pot sa ma ridic,
sa misc,
sa cant...
stapanul meu, pare-se, a plecat de mult...

cu urechea lipita de scena ascult...
inca mai aud copacii plangand,
inca mai aud aplauze in gand,
si hohote de ras si voci si vioare cantand...

viata mea s-a terminat
cand sforile s-au rupt...

Lorelei, de Ionel Teodoreanu

2010-01-15T15:23:00.003+02:00

O carte poate incrusta in tine un destin si o stare eterna?

Scrisorile lui Lorelei catre Catul Bogdan.

1.
"Totul ne desparte pe tine si pe mine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul. Ti-aduci aminte? Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac oridnar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea. Nu ma tem nici de zambetul tau. Deci nu ma tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale: departarea. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut. Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde. Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.
Cu zece ani in urma ti-as fi spus :"Cu-cu". Dar sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei. Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic? Sunt pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.

L."

2.
"Am visat as-noapte un ses inflorit cu o carare la mijloc si o piatra mare la capat, o piatra neteda si alba, lucind in soare. M-am incercat in joaca sa dau la o parte. Apoi, infierbantata, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Misunau gandacii si viermii sub piatra alba. Si, ingrozita, m-am desteptat din somn.
Mi-e inima sura ca o minge de sare lucrata in ocne. Cine nu cunoaste truda si setea inchise intr-un bulgare de sare sa stea la o parte.

Lorelei"

3.
"Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi sa ajung pana la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei picatura.
De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi ca sa ajung pana la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.
Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea - si mi-am tras pasii inapoi ca la iesirea cu icoana din biserica.
Cant ragusit pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteraneeni.
Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum. Ascultati, voi toti, bucuria si durerea mea.

Lorelei"

4.
"Ramas bun
Ma numesc Lorelei. Legenda spune ca am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa ei cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi care-au incununat odata fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului; cu el imi incing mijlocul si ma duc.

Lorelei"

(Lui, si Lui, si Lui, si Lui, si Lui...)

...

2010-01-13T21:17:00.002+02:00

las seara asta atarnata pe-un colt de masa
pana maine sa se evapore
in aerul saturat de sudoarea
gandurilor noastre dezbracate

mai ramai cu mine, suflete,
sa bem si ultima clipa
dinaintea unei morti de-o noapte...

(unui prieten invizibil dintr-o cafenea si mai invizibila)

fara cap

2009-11-11T22:17:00.003+02:00

"- mi-e dor de mare... imi place la mare ca esti curat tot timpul... - si esti sarat, nu? marea te spala si te sareaza..."
si a murit Gheorghe Dinica si de ce ma tulbura atat de tare vestea? Dumnezeu sa-l odihneasca!
si eu ma joc de-a v-ati ascunselea cu mine... "asa e jocul, arza-l-ar focul..."
"Copacul demn se-nalta in gradina mea..."
si... "Cine te-a trimis la mine, dragoste?" si mai ales de ce?
sa am o casuta mica pe plaja... si sa-mi tes panza de paianjen in liniste... in linistea marii.
viata e ca o panza de paianjen
iar nisipul acela fin se tot scurge in clepsidra mea... imi trece timpul si ma trece...
as vrea sa uit... si sa pornesc jocul de la inceput... caci parca incep sa pierd...
panza asta are vreo fisura prin care sa pot scapa?
si tu cine esti? si mai ales eu cine sunt? unde sunt? de cand sunt? de ce sunt?

adio...

pagina dintr-un roman necitit

2009-09-05T18:25:00.004+03:00

"Cand nimic nu ai a spune"... Isi amintea ca prin ceata acest vers care acum ii rasuna in minte, ca un ecou care se izbeste de peretii unei pesteri si se intoarce... Acest gand-bumerang nu-i mai dadea pace, oricat ar fi incercat sa-si distraga atentia de la propriile ganduri observand oamenii de pe strada. Se gasea singura si in aceasta toamna, care i se incolacise ca un fum in par, in acea dimineata. Vazuse primele castane dezghiocate din culcusul lor care explodase in cadere. "Dar eu, eu ce am a spune? Ce pot eu spune lumii si nu s-a mai spus? Si aceste castane "nascute" adineauri, ele ce pot spune lumii? Ce-mi pot spune mie?". Castanele insa ii spuneau nu doar ca o noua toamna s-a cuibarit pe strazile vechiului oras, dar ii aduceau aminte de parul ei de odinioara... par castaniu, cu reflexii roscate, care se iveau uneori in bataia soarelui... De-atunci trecusera ani buni... Din toamna aceea, in care il intalni si credea ca destinul ei era pecetluit... Isi dadea seama acum ca toate schimbarile majore din viata ei se intamplasera toamna... De aceea, fiecare sosire a acestui anotimp aramiu o nelinistea si o apasa, ca o premonitie. Astepta cu incordare, ca un spectator la teatru, prins de subiectul piesei, sa vada ce se va mai intampla in continuare cu viata ei... ce-i va mai aduce noul anotimp care se insinuase pe nesimtite. Refacu mental drumul ei din acea toamna pana in prezent... acest drum ii parea acum ca un parau de munte care coteste cand te astepti mai putin, cu caderi mai bruste sau mai domoale peste cate o piatra mai neteda sau mai ascutita. La inceput totul ii paruse un joc, o joaca... insa din aceasta joaca ajunsese sa se simta legata pe veci de el, dupa care, ca prin vis, ea fu cea care intoarse "roata" la 180 de grade, abandonandu-l si pe el, si promisiunile fierbinti pe care i le facuse. Trecusera zece ani de atunci si acum se trezea hoinarind printre frunze uscate, tot cu gandul la el. Se simtea sfarsita de remuscarile ultimilor ani, de sentimentul de vinovatie... de dorul pe care-l ducea dupa vremurile in care fusese fericita. "Oare pe unde o mai fi acum? Cu siguranta s-a insurat, poate are si copii. Copiii i-or fi semanand?". Nu-si putea ierta ca-l facuse sa sufere atata, ca-l lasase sa se framante chiar sub ochii ei, fara a schita nici macar un gest. Caci ea se aruncase dintr-o relatie in alta, ca si cum ar fi sarit dintr-un vartej in altul si mai mare. Val dupa val, fara sa apuce sa realizeze ce i se intampla. A doua relatie nu fu nici ea rea, dar nici mai grozava decat prima. Tot ea fugise si a doua oara. Si de atunci tot asa, gasea cate o scanteie de care se aprindea pentru un timp, dupa care sufletul ei se golea de continut si atunci isi dadea seama ca e timpul s-o zbugheasca... Fugea de fiecare data fara sa stie incotro se indreapta, simtind doar nevoia imperioasa de a evada. Parca o strigau zarile si ea, hipnotizata, nu auzea decat acea strigare. Acum, gandindu-se la toate acele intamplari, ii apareau ca si cum ar fi fost ale unui personaj din vreo carte obscura pe care o citise, si nu propria ei viata, desenata si trasata de vreo mana invizibila, fara talent la a schita vieti.
Se uita la ceasul mare, din squar, care incepuse sa cante, anuntand vreo ora exacta. Se uita insa fara a putea percepe timpul. Nu inregistrase informatia referitoare la timp, caci nu se desprinse inca din labirintul acela al amintirilor. Abia cand un fluture se asezase pe mana ei, isi dadu seama ca se afla in alt timp si spatiu. Privi acel fluture si-si aminti ca acolo unde sunt fluturi, aerul e curat si nepoluat. Se uita din nou la ceas, de aceasta data la ceasul de la mana ei, si o porni in graba spre Universitate. Nu stia nici ea de ce se grabeste, caci intarziase deja la seminarul despre simboluri in teatrul contemporan, si nici nu se simtea sufleteste in stare sa absoarba in acel moment astfel de informatii. Se razgandi si porni, brusc, spre parc. Obisnuita sa mearga cu capul in jos si cu privirea in interior mai curand decat in afara, se izbi de un trecator. Inalta ochii din pamant si-si ceru scuze in graba, dar trecatorul o trase de mana inapoi si o striga pe nume.
............................................................................................................................................

strigare

2008-12-27T15:55:00.005+02:00

Asa ma simt...

Imi vine sa strig catre tine, atat de tare incat sa ma auzi de la capatul celalalt de lume. Imi vine sa urlu atat de tare incat sa ma auda toti muntii, si toate apele, chiar si cele subterane, si sa se sparga unele de altele in tandari de lumina... asta as striga: VREAAAAAAAAAAAAAAAAAAUUUUUUUUUUUUUUUUU IUUUUUUUUUUBIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!

M-as face strigat si-as intra in mintea ta...

...

2008-12-09T16:42:00.004+02:00

Ma mut intr-un spatiu dezordonat...
Am impachetat in valiza
pe care mi-am confectionat-o la intamplare
din petice de vise si uitare
tot ce am gasit in juru-mi:
poze raspandite in dezordine
printre cateva haine dezordonate,
amestecate cu gandurile mele
si mai dezordonate,
iar deasupra eul meu ravasit,
pentru zilele in care eul de acum va fi prea obosit.

Am lasat in urma-mi
cateva lacrimi imprastiate pe covor
(mai sunt si cele de pe masa, desigur),
cateva zambete aruncate la intamplare
in cele patru colturi ale camerei,
niste cuvinte fara noima pe o foaie
si o iubire destramata-n zare
ca un sirag de perle izbit de caldaram.

Pasii pe care-i las pe podea
sunt prea dezordonati
ca sa formeze-un drum.
Nu ma urma...

intr-o zi

2008-11-11T09:48:00.004+02:00

Sunt jucaria veche uitata pe o etajera...
Candva am fost acolo, pentru voi, ca sa va fac sa zambiti, sa zambiti si sa uitati... sa uitati cum creste timpul in voi... Acum fiecare dintre voi v-ati gasit o noua jucarie... si ati crescut... Parca cine-si mai aduce aminte de o jucarie veche, uitata prin vreun colt de suflet... Va aud uneori intrebandu-va daca macar mai exist... Da, mai exist... desi voi nu stiti si nu mai vreti sa stiti... Ma pastrati ca pe amintirea unui mort despre care e mai bine sa nu spui nimanui... Dar eu exist inca si inca mi-e dor de voi, si inca va iubesc... Eu sunt aici si voi, fiecare dintre voi, in zarea lui... fiecare cautandu-si jucarii mai noi, mai frumoase... De-as putea striga de-aici, din paienjenisul care mi-a crescut in jur, as striga ca sa ma auda tot pamantul, toate florile, toate stelele... as striga asa: "Eu sunt aici, traiesc si va astept sa va intoarceti intr-o zi...".

de ce?

2008-09-21T16:43:00.003+03:00

Un copil de 1 an bolnav de cancer... Este o stire pe care am vazut-o zilele trecute la televizor.

http://stirileprotv.ro/stiri/social/apel-de-urgenta-pentru-un-copil-bolnav-de-cancer.html

Revolta. Asta am simtit. Si furie neputincioasa... As vrea sa inteleg care este sensul vietii acestui copil, de ce trebuie ca el sa sufere atat. As vrea sa cred ca exista o ordine... ca cineva, acolo sus, stie ce face. Si are grija ca binele sa invinga...
As vrea sa cred... si as vrea ca acest copil sa traiasca...

...

2008-08-19T22:26:00.003+03:00

gandaci imensi tarandu-se
pe pereti de smoala,
si ciunti
din care curge rau de sange
cu mersul leganat spre moarte
mormane de oase
putrezind
peste mormane de cenusa
si calul cu trei picioare
nechezand a groaza...
si ciorile venind in card
sa-si devoreze prada.

stau pe tarmul insingurat
si privesc prin ochean
moartea unui suflet...
lumanarea inca-mi arde
in causul palmei stangi.

...

2008-08-19T22:16:00.002+03:00

Sarpele inca isi infige veninul
direct in sufletul tau!
cum valuri de ceata ti-au
intunecat ochii
de nu poti vedea,
de nu poti simti,
de nu poti auzi,
esenta fiintei
noastre?
cand s-au intamplat toate acestea?
detest dihania
care se incolaceste
molatec si ademenitor
in jurul
trupului tau cald.

Te privesc ca dintr-o alta
lume-
adevar nu exista-
imi esti mai palid cu fiecare clipa.
oglinda ce-ai pus-o intre noi
te deformeaza si te
transforma
in sarpele
care te-a invins.

...

2008-05-19T21:59:00.001+03:00

Ca si cum cuvintele

s-ar fi scurs prin crapaturile

unui pamant insetat

pe care-l locuim impreuna,

fara sa stim…

fara sa vrem…

Ca si cum setea si sarea

s-ar fi redat una alteia,

inghitindu-se, contopindu-se

intregind mirarea

si spaima…

Ca si cum te-am vazut de prea multe ori,

Ca si cum m-ai auzit de prea multe ori,

Ca si cum am fi trait de prea putine ori,

Astfel te neg acum si ma reneg…

Astfel fug de mine in zarea departata,

De unde-ti scriu, iti scriu, iti scriu,

Neincetat… franturi

Din cuvintele care s-au scurs mai demult

In pamantul avid de iubire.

(scrisa intr-o oarecare zi de mai)

...

2008-04-30T14:33:00.002+03:00

Iti tineam palma
in palma mea
ca si cum as fi tinut peste suflet
doar umbra celui ce ai fost.
Levitam usor peste
nisipul albastru
al gandurilor noastre imbratisate,
pe cand intre noi
vantul batea
fara sa ne apropie...

Se facea, mergand
alaturi de umarul tau trist,
ca ne cadeau flori peste tot
si erau purtate de valuri stravezii
departe, inspre taramuri insorite.
Se facea ca iubirea noastra
cu parfum de iasomie,
o imprastiau, in cele patru zari,
stihii pornite
sa ne smulga...

Se facea ca din mine cadeau apoi
si lacrimi...si suspine...
ca raspuns, te scuturai de
florile de gheata pe care
le aruncai toate, inspre mine...

Se facea ca din noi doi
ramaneau doar ruine...

...

2008-04-07T19:51:00.004+03:00

Ma izbisem cu tampla
fierbinte
de ceasul inimii tale
care batea
in ritmul cadentat
al unui imn stravechi.

Culorile se amestecau
in sangele meu
si nu mai voiam sa stiu
de nimic...
Imi aminteam de o calatorie
intr-un departat
tinut insorit
si de tine ca de o stafie
plutind peste mari
inspre asfintit.

Cautam cu tremurul mainii
trupul tau cald
printre amintiri.
Fosneau in jurul meu
cuvinte vechi si noi,
cuvinte nenascute inca,
cuvinte moarte de prea multa vreme.

In sufletul meu
apa si focul se izbeau
furtunos
unul de altul,
dand nastere unui dor
nemarginit
de a fi...

Si-atunci ai explodat
in toate ungherele
fiintei mele...
Curgeai precum
apa limpede
intr-un ulcior de lut.

M-am lasat strabatuta de fiorul mut...

...

2008-03-18T16:32:00.002+02:00

Creatia Noastra
a durat 5 zile.
In prima zi Ne-am
creat si Noi
cuvintele -
ele se legau anevoios
intre Noi,
mai degraba din
cauza mea...
A doua zi Ne-am
creat parcurile
si plimbarile in doi
si am unit ziua de noapte
si am facut din ea una...
A treia zi Ne-am
creat mangaierile
si le-am pecetluit cu
un sarut prelung.
Am reusit sa abolim timpul...
A patra zi Ne-am
unit duhurile
pentru a crea
iubirea cea dintai si cea
mai de pe urma...
Au mai luat nastere din asta
cateva sentimente:
de frica, de neincredere,
de tristete... si suferinta...
dar le-am inchis pe toate intr-un cufar,
si l-am aruncat
pe fundul marii.
A cincea zi ne-am admirat opera
si ne-am odihnit
in leaganul fericirii.
Mai mult tu,
caci eu deretecam prin gradina
si am savarsit
cel dintai pacat:
am deschis cufarul
pe care il uitasem,
de comun acord,
pe fundul marii...
Si-atunci am inceput
sa te pierd.

De-atunci au trecut eternitati...
Imi aduc aminte vag
despre universul Nostru
si ma intreb daca
l-ai mai putut imbunatati cumva
in lipsa mea.
Caci Noi eram creatorul,
Dar Unul fara de unu
e nimic.
Si-acum pierd in continuare
si timpul ma stapaneste
si ma doare...
Declar pierdute
Calea, Adevarul si Viata...
Nu va obositi sa le cautati...
nu ofer recompensa...

...

2008-03-08T13:31:00.003+02:00

In fiecare noapte
cu luna plina,
iau dalta ce-o pastrez
pe noptiera,
aproape de icoana,
si imi fac chip cioplit,
dupa asemanarea ta.

Cand opera mea
nocturna,
va fi gata,
ti-o voi darui-o
impachetata in
mii de petale de flori,
in mii de curcubeie intoarse,
in mii si mii de picaturi
de roua,
in mii de nori ca vata pe bat...

Si astfel, chipul meu
iti va aparea pretutindeni in jur,
insa peste tot vei vedea doar
asemanarea ta,
in timp ce eu,
umilul sculptor,
ma voi fi pierdut de mult,
undeva pe la inceput
de lume... si de cuvant...

...

2008-03-08T13:16:00.004+02:00

Noi- doua pasari cu aripile
crescute pe dinauntru...
Sta scris in liniile din palma mea,
pacat ca nu stii sa descifrezi,
ai fi vazut cum zborul ne e destinat,
Incotro?
spre zarea din noi insine...

Aici, pe marea aceasta intinsa,
deasupra careia zburam nevazuti
de nimeni,
vant nu bate, nici furtuni nu trec...
Aici e linistea primordiala,
veghind asupra
inexistentei noastre efemere...

Imi place causul palmei tale,
ii dau tarcoale, din cand in cand,
in zborurile mele matinale...
Doar ca sa mai privesc o data in plus
liniile ce-ti traseaza Calea,
doar ca sa mai adulmec,
o data in plus,
parfumul tau de aer tare si de mosc...

Uita-te la noi, nu suntem incheiati...
o balbaiala a Marelui Artist,
eu cautandu-te pe tine,
tu alergand dupa mine,
fara ca vreodata, in vreo imbratisare
febrila,
sa reusim sa ne prindem
unul pe celalalt si sa ne pastram.

Noi doi... suntem semnatura Lui
tremuranda si neterminata...

halucinogen

2008-02-22T19:21:00.003+02:00

Dragul meu domn din Miazanoapte,

Iata ca iti scriu din nou, fara sa astept raspuns... E placut sa scrii asa, in gol, fara sa astepti raspuns... ca si cum te-ai arunca din avion si intarzii sa deschizi parasuta, lasandu-te sa plutesti, uitandu-te pe tine suspendat intr-o clipa, agatata de coada unui nor, agatat la randul lui de-o rafala de vant... as vrea sa ma uit pe mine astfel...

As vrea sa ma uit pe mine definitv... sa uit sa mai vorbesc despre mine, sa uit sa ma mai raportez la mine, la persoana mea, la ceea ce sunt, sau la ceea ce ar trebui sa fiu, sau la ceea ce am fost... sa uit sa mai vorbesc la persoana intai, sa uit ca exist si sa uit sa ma mai intreb daca existenta mea are vreun sens si care este acela...

Ganduri venite de-a valma... parca ar ninge cu ganduri in sufletul meu...

Tristete... Ce-i in mainile tale? What's in your hands? Moise si toiagul si marea... Egiptul... Ce-i in mainile mele? Aerul... Sufletul meu e in mainile tale... Dar nu asta a vrut sa spuna... Nu despre asta era vorba... Nu e iubire cea care te face sa te simti neinsemnat, si mic, si mult inferior celui de langa tine... Intotdeauna exista iubit... si iubitor... Balanta nu este niciodata echilibrata? As vrea sa o echilibram... am nevoie de echilibru, de axe, de linii drepte in iubire... Am obosit... Te cautam odata...Si el? El ce face? El cum a rezistat? Sunt o curva... iti aduci aminte? Sunt ceea ce mananc... peste :) Ionaaaaa.... Io in vreo limba straveche inseamna eu... Tot despre mine e vorba? Nu... eu sunt ceea ce-mi aduc aminte despre mine... sunt ceea ce-mi aduc aminte despre mine... of, de-as putea sa uit... de-as putea sa uit de mine, m-as naste din nou... m-as putea reinventa... De ce trebuie sa te joci? Nici macar nu era jocul cu margele de sticla... (intre noi fie vorba, inteleg nevoia omului de a se juca, toata viata lui)... Ce voia sa fie acel joc? Arta? Filosofia? Creatia? Viata? Hmm, poate altadata... acum o luntre... si razboi... Razboi? Ma simt nimic... Eu pentru tine contez? Ierarhizezi, e firesc... si sunt mai la coada... oricum ai privi lucrurile, sunt dupa multi altii in sufletul tau... incomparabil ai sa spui, dar nu... Te cert, da... E singurul mod in care pot sa ma cert cu tine... nu-ti cer nimic, nu cer nimic pentru ca stii, esti mai puternic ca mine si eu nu mai cer nimic... nici macar nu as vrea sa te vad acum, pentru ca nu te inteleg si taci si ai tacea si eu as tacea si mai adanc... eu femeie, tu barbat... doua picaturi care nu se contopesc, nu? NU! nu mai vreau sa aud de teoriile astea... exista si picaturi care se contopesc...

Am deviat... Dar de ce cenzura? Doar aici pot fi cine vreau eu, doar aici pot fi eu cu adevarat, nu? Asa ca nu are loc cenzura... nu sunt femeie, nu sunt barbat, nu sunt fata si nici macar copil... Macar de-as sti ce sunt... cine sunt...

dar aici, in randurile astea, cred ca am sa ma definesc... ce amagire... inca o amagire, inca o minciuna pentru mine... s-au despartit... dupa 5 ani? in 5 ani m-as fi casatorit... visez, da... aiurez, am halucinatii si febra... chemati un doctor... sau nu, e mai bine asa... se salveaza, dar atat de mult as vrea sa-i dau foc... se salveaza, te salvezi si tu... salvati-va cu totii... eu stau aici si astept sa ma inec cu insula cu tot. Ai ghicit, nu stiu sa inot. nu stiu nici sa gandesc, nici sa scriu... nu stiu ce e in mainile mele, incerc sa aflu...

Ce e in mainile mele? Tristetea... si lacrimile, care deschid lacatele sufletului... vezi, daca ai fi putut sa plangi, as fi putut sa te ating... Dar e zidul acela, cu mii de lacate puse... de care Dumnezeu stie cine ar putea sa treaca... m-am izbit de prea multe ori cu tot trupul, de el, incercand sa-l dobor... trupul meu sangereaza, e plin de rani si zgarieturi si durere...

Ce e in mainile mele?

nimic...(?)

Semnatura,

Amuitatcummacheama

...

2008-01-20T19:09:00.001+02:00

Adio!
n-am sa mai trec pe langa tine
cand cald si calm si trist si mut
te vei feri de mine.

n-am sa mai las in urma
cuvinte fara rost,
nu te mai tin de mana,
nici de vorba...

totul a fost...

...

2008-01-20T18:54:00.000+02:00

S-a mai dus un minut.
"Ultimul mesaj primit:
candva demult..."
Intre timp am mai murit
cate putin...
Privesc pe fereastra
deschisa spre tine
asteptand sa apari in cadrul ei
nebuneste alb...
Chipul tau in zori,
chipul tau la amiaza,
chipul tau pe inserate,
chipul tau noaptea,
chipul tau in somn,
ochii tai inchisi,
ochii tai deschisi...
Te desenez in minte,
cu toate chipurile tale...
pe care le-ai imprimat
in amintirea mea
precum Iisus fata Sa
pe servetul alb...
Te desenez
fara de culori,
cu degetele
sufletului
pe panzele mari ale mintii...
Minutele se deseneaza
singure
peste moartea mea...
in alb si negru:
unul alb... unul negru...

paradis de bazar

2007-12-25T15:53:00.000+02:00

noi, cu totii,
suntem un fel de vanzatori ambulanti...
ne vindem in bazarul vietii
fiecare ce putem, ce avem...
unii isi vand inteligenta,
altele isi vand frumusetea,
ne vindem sexul,
minciunile,
vindem pielea de pe noi,
ne pricepem de minune sa ne vindem
unii altora timp,
ne vindem iluzii,
ne vindem sperante,
coji de suflet - astea sunt la mare pret -
ne vindem tara, stramosii si limba,
ne lepadam de credinta noastra -
de cate trei ori,
vanzand-o cui ofera mai mult,
ne vindem visele,
iubirile,
mortile repetate le vindem si pe ele,
vindem tot ce avem, tot ce gasim in noi si in preajma noastra,
spectacolul despuierii noastre de noi
e minunat de privit de undeva de sus,
din afara...
sigur ca ne priveste cineva din afara si se
amuza-
in timp ce-si ia cina demiurgica-
de tot ce ne-a mai venit noua in minte
sa vindem peste zi...

iar cand noaptea cade si peste noi,
neagra si fara de lumini,
caci am vandut si luna, bucata cu bucata,
ramanem goi unii in fata altora,
si ne ferim privirile,
si fugim sa ne ascundem,
ca nu cumva sa
ne scruteze alti ochi iscoditori...
dar suntem orbi, fara s-o stim
si surzi, si muti si schiopi...
infirmii perfecti -
vanzatori ambulanti de infirmitate
si de perfectiune inchipuita...
bolnavi inchipuiti
si morti inchipuiti...

...

2007-12-11T13:20:00.000+02:00

nu am mai primit de mult
vesti de la mine...
s-a cernut o vreme
si inca o vreme
dar vestile de la mine
nu-mi mai ajung...
si stau si ma uit pierduta
in lungul drumului
asteptand
un semn, o scrisoare
cu scrisul marunt si inclinat
care sa ma anunte
ca mi-e bine si ca sunt fericita
si ca am mai invatat cate
ceva de cand nu m-am mai vazut.
dar drumul ramane pustiu
si pe coridoarele
sufletului meu
bantuie ingrijorarea,
teama si intrebarile fara raspuns...
unde sunt? ce fac?
pe cine mai alinta ale mele brate,
pe cine mai saruta ale mele buze?
si ochii mei ce-au mai vazut?
se amesteca vremea
cu tacerea,
se cern peste mine...
si eu nu am mai venit...
eu nu am mai venit...
nu am mai venit...

mos craciun?... mai degraba mos giurgiuveanu

2007-12-02T17:27:00.000+02:00

In asta seara am sa-ti scriu in fraze ample sau scurte... am sa insir cuvinte dupa cuvinte... ganduri peste ganduri... pe care nu le vei citi...
Tanarul acela urmeaza sa se casatoreasca... a vorbit la telefon cu viitoarea sotie... intamplator eram aproape si il compatimeam. Poate fara rost... poate vor fi fericiti pana la adanci batraneti... Poate ei stiu...
In viata, omul poate invata aproape orice... Invata sa mearga, invata sa vorbeasca, invata sa scrie si sa citeasca... mai apoi sa calculeze... De aici mai departe omul tot invata mereu cate ceva, ca deh, "omul cat traieste invata"... Dar oare omul invata vreodata sa fie fericit? Omul are posibilitatile sa invete absolut orice poate fi invatat... dar fericirea, cum se invata fericirea? Se invata pe de rost? Se invata prin exercitiu? Sa inveti fericirea pe de rost... si mai departe? Si mai departe ce mai poate urma?
Cine ma poate invata fericirea? Fericirea inseamna pentru fiecare altceva... Fiecare dintre noi are o alta definitie pentru fericire... O sa aud... "fericirea inseamna sa iubesti si sa fii iubit..." sau "fericirea inseamna sa poti face in fiecare clipa exact ce iti doresti" sau "fericirea inseamna sa fii multumit cu ceea ce ai"... Stiu o gramada de formule despre fericire... cele noua fericiri din Biblie, formule precum "banii nu aduc fericirea", "fericirea e un lucru care nu se atinge niciodata, dar in cautarea lui merita sa alergi toata viata", "fericirea-i un lucru marunt"... Dar, dincolo de toate aceste determinari, raman eu, fata in fata cu intrebarea ultima: eu cum invat sa fiu fericita?

Baiatul acela se va casatori... cu o fata cam autoritara... dar o iubeste... eu asa sper.

"Ce de lupi se inconjoara..."...Parca-i vad, cu ochi sclipitori, pititi pe dupa copaci... le aud si rasuflarea in ceafa si simt cum din clipa in clipa o sa se arunce toti asupra mea...

"Asa a fost si cu celalalt... te-ai implicat foarte mult si uite unde ai ajuns..."... Atatea fraze si imagini mi se deruleaza prin minte... Nu mai stiu cine si ce a spus, unde am vazut sau unde am auzit toate astea... Parca as fi trait intr-o lume paralela si m-am intors acum, cu niste amintiri imprumutate... sau confectionate... Cu totii facem greseli... Unii gresesc mai mult, altii mai putin, dar cine e in masura sa judece asta?

Se apropie Craciunul... cand eram mica, pana sa invat sa scriu, desenam ce as fi vrut sa primesc... apoi puneam foaia cu desene intr-un plic si-l puneam pe geam... ca sa vina Mosu' sa-l ia si sa-l citeasca... Nu primeam intotdeauna ce imi doream... Apoi scriam... mai intai ii povesteam Mosului ce nazbatii am facut peste an, dupa care ii promiteam ca o sa fiu copil cuminte in anul care vine si apoi incepea lista cu cereri...
Daca ar fi sa mai cred in Mos Craciun si daca ar fi sa-i scriu din nou ca sa-i spun ce-mi doresc... cred ca l-as pune putin in dificultate pe bietul Mos. As cere timp, mult mult timp, as cere inca si mai mult... timp derulat inapoi, timp in care sa ma pot intoarce si sa schimb cate ceva din tot ce-a fost... timp viitor, pe care sa-l pot lungi cum vreau eu, dupa nevoi... timp pentru invatat, si timp pentru iubit, si timp pentru visat... timp petrecut cu tine... I-as cere apoi sa-mi dea puterea sa uit si sa iert si sa-mi dea mai ales puterea sa iubesc fara limite... I-as cere sa-i faca fericiti pe cei dragi mie... I-as cere sa ma faca putin mai invizibila decat sunt si sa ma mai scape de cateva defecte... As cere sa dea mancare buna la toti puii de caine abandonati pe strazi si care tremura de frig... mai ales celui mic care tremura sub mangaierea palmei mele, zilele trecute... si sa-i faca fericiti pe toti copiii singuri si ai nimanui... si in general, pe toti oamenii care sunt singuri... Omul nu e facut sa vietuiasca singur... asa ca sa faca bine acest Mos Craciun si sa alunge singuratatea si tristetea din vietile celor care nu au pe nimeni... Dar mai ales de copii sa se ocupe acest batranel care pretinde a fi simpatic si bun... sa nu lase nici un copil nefericit si trist... Daca ar fi sa-i cer ceva lui Mos Craciun, i-as cere sa-ti lumineze tie calea si sa-ti arate drumul spre fericirea perpetua... si zapada multa i-as cere...
Dar Mos Craciun nu exista... nu azi, nu acum, nu aici, nu anul acesta... Daca as bate la usa unui pretins Mos Craciun, acolo, in Laponia lui... probabil mi-ar spune o voce tremuranda de batran senil ca "aici nu locuieste nimeni"...

alte puncte de suspensie

2007-11-28T19:33:00.000+02:00

... atarnand de cornul
unui inorog
negru
(nu toti inorogii sunt albi)
zbor
si simt
cum valuri intregi de aer
ma izbesc
in toate partile.

farame din ce mi-a mai ramas de zis...
nimeni si nimic si nicaieri...
calculez probabilitatea ca
sufletele noastre
sa fie pereche...

numar in minte, adun amintiri si
scad tristeti
inmultesc lacrimi cu fericirea
si-mi da totdeauna un numar
impar de
cuvinte de dragoste,
un numar impar de ganduri nerostite
si inca unul,
care se tine minte.

uite, iti spun un secret...
stii, inorogul de cornul caruia
stau spanzurata
el exista in masura in care eu exist.
el creste in mine,
proportional cu
distanta dintre mine si gandurile
pe care le las in urma...
el creste si-l simt cum creste
si-l ascult cum loveste
cu copitele in peretii trupului
meu,
incercand sa se
nasca...

...

2007-11-21T20:17:00.000+02:00

acum scrii pe
pielea mea...
scrijelesti semne intortocheate
(sunt litere, sau doar semne?)
intr-o limba necunoscuta,
nestiuta, neauzita...
intr-o limba veche, straveche
simt fiecare curba,
fiecare linie adaugata...
ca si cum ar creste din mine.
scrii intr-un alfabet numai al tau
pe care nu vrei sa-l
pot
vreodata descifra...
totusi scrii pe pielea mea...
te intreb ce scrii,
imi raspunzi ca nu stii...

nu ma gandeam
ca as putea sa ajung
sa-ti fiu si coala de hartie
(un papirus poate?)
scrii si nu stii ce scrii
si secundele cad intre noi doi
intre degetele tale prelungi
si pielea mea stravezie...

iti scrii sufletul peste-al meu?

...

2007-11-07T10:42:00.000+02:00

tu - de la polul sud al mintii tale,
eu - de la polul nord al sufletului meu,
vorbim uneori...
pastram legatura printr-un fir de
iubire
prin care transmitem
din timp in timp
vesti unul despre celalalt...
"uita-te pe geam...ninge"
imi spui dar, ah,
ai uitat ca eu sunt la polul
opus...

"vreau sa daram un zid"
iti spun,
dar, ah, tu adaugi inca o
caramida
si mortar mult, ca sa fie durabil...

"te...
a-dor...dor...or..." se prelinge
pe firul de comunicatie
spre mine...
dar eu aud si vad si simt
doar aerul din
nord de suflet:
"ma dori... dori...dori..."

si-acum tacerea...
"ce faci?" ma-ntrebi
strigand tocmai de la polul
tau
"Tac."
"De ce taci?"
"Fiecare clipa cu tine
e un fel de poezie"

...

2007-11-04T22:04:00.000+02:00

ploua peste gandurile noastre
adunate manunchi
peste pasii nostri
fosnind
peste vorbele ce ne cad din gand
peste ochii mei flamanzi
de tine
peste tine flamand
de iubire
ploua peste confluenta dintre
sufletul meu
si mintea ta...
ploua in nestire peste
tine
peste mine
ploua cu tine in mine
si mi-e bine...

ploua cu clopote
de-arama si argint
peste pacatele noastre,
ploua cu degete peste
mangaierile tale...
ploua cu buze insetate
peste sarutarile mele

ploua cu oameni meschini
si marunti
peste alti oameni meschini si
marunti
ploua intru amestecarea noastra
cu ei,
intru impartirea lor
in noi,

ploua cu muzici ceresti
peste glasurile pamantului
peste vocile iubirii
peste ecourile amintirii...

...

2007-10-21T19:26:00.000+03:00

Langa tine
tacerea.
Trag de un fir de
ata invizibil
si astept ca, la capatul celalalt,
sa raspunda cineva
tragand de ata in sens
opus.
Si daca nu e nimeni?
Nu stiu cat e de lunga ata
sau cand se termina...
Nici nu ma apropii de ea,
nici nu ma departez...
stau punct fix-
un fir de nisip prins intre
cele doua jumatati ale
supraclepsidrei care
ne masoara
si ma intreb
daca-mi vei raspunde
la intrebarea
nerostita...

mai nimic

2007-10-18T18:46:00.000+03:00

Despre mine mai nimic.
Culori amestecate - reinventez curcubeul.
Dimineata mananc paine prajita cu gust de sarutari dulci si beau o licoare ciudata, cu esenta tare de fericire.
Apoi pornesc sa ma caut. Imi pun in rucsac toate amintirile si incep sa ma plimb agale prin viata.
Uneori nici nu trec cateva ore si am senzatia ca am ajuns la capat. Alteori minutele imi sunt suficiente sa ma aflu, sa ma stiu, sa ma dibuiesc prin vreo pagina ratacita, sau pe sub vreun tei adormit in propriul sau parfum.
In timpul liber care imi ramane ma visez pe mine in tine, sau poate vrei sa intelegi ca te visez pe tine cu mine...
O liniste nespusa ma cuprinde cand nu caut nimic, cand nu astept nimic, cand nu visez nimic. Cand sunt pur si simplu, cand sunt si cand realizez ca sunt. Cand sunt in acum si in aici si cand realizez ca sunt in tine, atunci apar fluturii si parca prind aripi si parca plutesc pe nori in loc sa pasesc pe pamant. Atunci inteleg ca iubesc.
Tot in timpul liber imi place sa ma joc. Ma joc de-a impletitul. Ma impletesc pe mine cu tine, apoi incep sa fac noduri, noduri marinaresti (am sa le invat pe toate), noduri groase, solide, pe care sa nu mi le poata desface nimeni.
Daca am ambitii ma intrebi? Desigur, am ambitia sa ma incolacesc in fiecare zi in jurul gandurilor tale... mai sunt si altele, dar dintr-o superstitie absurda (toate superstitiile sunt absurde), nu am sa le rostesc.
Seara incep sa ma tem... ma tem de intuneric, de zadarnicia zilei care mi s-a scurs printre degete, de monstrii subconstientului, de impietrirea si amortirea in care ma arunca somnul, de singuratate mai ales.
Si in fiecare dimineata rasuflu usurata cand deschid ochii si vad ca s-a facut lumina... Imi reiau ocupatiile de om marunt. Si te reiau pe tine de unde te-am lasat in valmasagul gandurilor mele... ca sa invat iubi...

Despre mine doar atat... ma semnez Grand Prix...

nu

2007-10-18T18:34:00.000+03:00

Nu va apropiati!
Nu veniti cu totii
sa priviti
bataile de aripi ale
fluturelui
prin geamul care va separa de
lumea lui mica.
Privirile voastre murdare de oboseala,
privirile voastre patate de noroi,
privirile voastre vinovate, pline de pacate,
ucid
cu sclipirea lor,
praful subtire si pulberea fina
de pe aripile pulsand,
dansand -
un dans pe care nu-l vedeti,
pe o muzica pe care voi nu o auziti,
intr-un ritm pe care nu-l simtiti...
In zadar va apropiati!
Ochii vostri nu patrund
dincolo de sticla ce va separa
de el.
El e o destramare in nestire
a fiintei care a fost
si ce curand va sa
moara.

doi

2007-09-20T10:00:00.000+03:00

Pitagora spunea ca "numeri regunt mundum". Daca ar fi sa-l cred pe marele Pitagora, as spune ca lumea mea e condusa de cifra doi.
De ce doi?
Pentru ca ii mai lipseste unu ca sa faca trei, cifra considerata a divinitatii...
Pentru ca doi fiind, nu e trei si de aici aripile frante (care si ele ar fi fost tot doua)...
Pentru ca e cu unu mai mult decat UNUL...
Pentru ca miturile spun ca la inceput am fost doi... celalalt s-a rupt de mine, sau eu de el... si acum m-am nascut sa-l caut (?)
Pentru ca intotdeauna am vietuit intre doi poli, intre doua limite, intre doua hotare...
Ma aflu in permanenta intre doua pareri, intre doua idei, intre doua ganduri...
Traiesc intre cer si pamant, nici in cer, nici pe pamant...
Vad... cu fiecare din cei doi ochi - altceva...
Parca m-as misca pe o tabla de sah, undeva intre alb si negru, fara sa fiu nici alb, nici negru...nici gri... mai degraba transparent, invizibil... fara culoare si fara stralucire... fara forma de vazut sau de atins
Pentru ca de doua ori mor in fiecare zi si de doua ori pe zi ma nasc din nou...
Pentru ca iubesc de doua ori mai putin decat s-ar cuveni, pentru ca sufar de doua ori mai mult decat ar trebui, pentru ca lacrimile nu curg niciodata singure... mereu cate doua deodata...
Pentru ca il caut inca pe doi, pe al doilea...
Pentru ca in Doi e moarte precum e si viata...
Pentru ca doi e cifra... omului...?

...

2007-09-14T21:51:00.000+03:00

Trecea un frig prin mine
fara sa se asigure...
Era cat pe-aci sa fie strivit de o emotie
care venea,
depasind viteza regulamentara,
pe contrasens.
In intersectie, stam eu...
ma asezasem jos, in genunchi
Ar fi trebuit sa dirijez circulatia aceea
a sentimentelor
dar obosisem...
O spaima sluta
se oprise in ambuteiajul produs
si incepu sa tipe...
Nu mai suportam zgomotul acela infernal,
de claxoane amestecate cu urlete si semnale
de alarma (caci pornisera toate semnalele de alarma)
asa ca am inceput sa merg in genunchi
cu ochii inchisi
spre ALTUNDEVA...
am lasat balta toata intersectia,
toate strazile,
toate sentimentele, emotiile, frigurile,
am lasat in urma mea tot
sufletul
zbatandu-se in haos
si am pornit sa caut
ALTCEVA...

se intampla in Romania?!!!!!!!!!!!!!!

2007-09-05T22:49:00.000+03:00

Ceva inuman s-a intamplat azi... undeva, intr-un colt de lume, la o anumita ora din timpul care ne traieste si pe care il masuram cu totii, s-a petrecut o crima ce degradeaza specia umana pana la identificarea cu animalele... sau chiar mai rau... Caci uneori noi, oamenii, suntem nu animale, ci bestii, diavoli in carne si oase, criminali si atat...

Iata o stire pe care am vazut-o azi, la televizor, pe un post oarecare si pe care am regasit-o apoi pe site-ul respectivei televiziuni.

"Cal bătut cu cruzime şi abandonat în mijlocul unei şosele din Cluj
05-sep-2007
Proprietarii unui cal şi-au legat marţi noapte animalul de picioare şi l-au bătut până l-au umplut de sânge. Apoi, l-au abandonat fără milă în mijlocul unei şosele din Cluj, pe o ploaie torenţială năprasnică. "

E o stire pe care mi-a adus-o la urechi si mi-a imprimat-o pe retina televiziunea. Nu e primul caz... e cel putin al patrulea semnalat de televiziune anul acesta.

Mi-e scarba de specia umana... Proclamam idei precum libertate, demnitate, curaj, iubire... oh, doar idei care, in fata unei crime, nu inseamna absolut nimic. Om se poate numi acela care a savarsit o asemenea fapta? As vrea sa razbun sufletul bietului animal intr-un fel... el nu se poate apara in niciun fel, moartea lui nu e eroica, moartea lui nu va schimba nimic in lumea asta cu miros de balta statuta.
In noaptea asta urasc intreaga omenire... va urasc pe toti si ma urasc pe mine.

visare(?)

2007-09-05T13:20:00.000+03:00

De ce viseaza oamenii? Nu ma refer la visele pe care si le confectioneaza singuri, cu ajutorul imaginatiei lor, la ceea ce se spune "a visa cu ochii deschisi". Nu, eu vreau sa aflu de ce ne este somnul tulburat de tot felul de vise si, mai ales, de ce incercam sa cautam o interpretare pentru ceea ce visam. Ce sunt visele? Doar niste "refulari" ale subconstientului? Atunci de ce spunem ca anumite vise sunt "de bine" si altele prevestesc ceva rau? Exista vise premonitorii? Sau exista doar hazard? Visele sunt ele niste semne? Sau nu reprezinta altceva decat intreg balastul experientelor de peste zi, tot ceea ce ramane nespus in noi, intre noi, despre noi?

Te-am visat pe tine... se facea ca eram amandoi, tu si cu mine, intr-o incapere calduroasa si primitoare, stateam pe un soi de divan dintre cele vechi, taranesti si vorbeam... Ne rezemam capetele unul de altul din cand in cand... Vorbeam vrute si nevrute, eram cei mai buni prieteni, uniti de caldura ce se prelingea usor prin incaperea aceea de vis si de o inocenta copilareasca (desi cred ca e pleonasm). Eram doi copii in trupuri de oameni mari. Tu si cu mine... Tu care cand esti cand nu esti, ba vii, ba pleci, ba rece, ba cald... si cu mine, care nici nu stiu daca sunt sau daca am fost. M-am trezit brusc si in zadar am incercat sa inchid ochii si sa ma intorc in incaperea aceea, pe divanul acela, langa tine... Nu am mai regasit nimic din caldura ce ma invaluia in vis... Nu am mai gasit nici visul... nici pe tine... Dintr-odata toate usile s-au inchis, toate cortinele au cazut, toate zidurile s-au inaltat... Stau si ma gandesc ce semnificatie ar putea sa aiba toate acestea? Ce SEMN ar trebui sa vad in acest vis? E doar o obsesie iesita la suprafata din fantana subconstientului?
Dar iata ca ti-am scris fara sa vreau si am vorbit unui chip invizibil, unei voci ce nu-mi va raspunde, unui "tu" imaginar...
Vantul imi aduce departarea in suieraturi prelungi si-mi rugineste frunzele...
Totul e un vis?

condamnare la toamna

2007-08-31T23:33:00.000+03:00

Toamna miroase a uitare, are gust de moarte si de fiecare data ma condamna la tristete...
De ce-ai venit?

90%

2007-08-31T07:41:00.000+03:00

Stim ca suntem 90% apa. Asta spun oamenii de stiinta, care se ocupa sa ne studieze in laboratoare, sub lupe, microscoape, sa ne invarta pe toate partile si sa ne suceasca, sperand mereu sa descopere ceva nou.

Si mai avem si banuiala (inca nedemonstrata in totalitate) cum ca sufletul ar cantari aproximativ 21 de grame.

As vrea sa pun egal intre cele 21 grame suflet si procentul de 90%... si sa spun ca poate om fi noi 90% apa, dar cred ca, in fapt, suntem 90% suflet... Nimeni nu a zis ca trupul ar fi in acelasi raport cu sufletul in om... De aceea, am dreptul sa visez la minunatul procent de 90%. Imi ciupesc obrazul, sa vad daca picura apa sau... suflet.

Inceput

2007-08-29T19:13:00.000+03:00

Orice inceput contopeste, in chiar esenta lui, sfarsitul...